Haurențiu și bicicleta - MIRCEA BRAVO

MIRCEA BRAVO

372 K vizionare30

    Dacă v-a plăcut bicicleta mea, o puteți și voi comanda pe click4sport.ro
    Actori: Bogdan Bob Rădulescu, Andrei Vereștiuc, Ramona Doleanu, Mircea Popa
    Regie: Cristi Ilișuan
    Imagine: Tudor Păsat
    Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro

    Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.

    Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.


    În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.


    Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.


    Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

    Publicat pe Acum lună

    Comentarii

    1. Daniela Gidea

      🤣🤣Moor! Absolut geniali! Va ador! Asta nu.i reclama, e film de comedie!

      1. viorel278

        @Matei Iosua ce fumezi frate ???

      2. Mariana Ciulpan

        @Matei Iosua cred ca ai greșit adresa ,trebuia sa cauți un post la psihiatrie

      3. FILIP BOSS

        da asa e se stie de de mult

      4. TimeForUs

        Asa este, super! 💓👍

      5. Adina Elena Farcas

        Ce făină e bicicleta ta Mircea

    2. ADINA ELENA FARCAŞ

      Auzi ca poluanția ce comic!

    3. Jahseh Onfroy

      Genial

    4. Delia Gherghin

      Geniali! 👌

    5. Luce & Co

      Mai copile 🤣🤣🤣 cum de n-ai murit pana acuma... ahahah 😂😂...nu mai pot !!!! Super tari !!! Pe bune 😂😂

    6. Laurenția Costin

      😍😍😍 ăsta e viitorul comediei de calitate Viitorul sună fine ca oameni ca voi E lăsat pe mâini bune :))

    7. RADU VACARESCU

      Bob radulescu nr 1

    8. Viorel Gavrilas

      Domule Mircea vei face 100K

    9. viorel278

      Haurentiu, te salut si ma inclin , esti mare frate !!!!!!!

    10. Alice Love

      🔝🔝🔝

    11. Geo

      Pe orice vreau sa caut pe site la ei imi spune ca nu a gasit produse conform selectiei

    12. Cosmin Bolos

      În coloană înțepenit !!!! Epic !

    13. Razvan Constantin Nechifor

      Bun rau Hurentiu

    14. Dima Gelu

      Cumparati biciclete dar folositi-le cat mai des, oriunde - in piste amenajate, in trafic, in exteriorul localitatilor. Cand vom fi foarte multi pe strazi se va schimba Romania.

    15. Andrei Catranji

      de probă

    16. Andrei Catranji

      de probă

    17. FILIP BOSS

      a aparut si andrei verestiuc in video clip

    18. FILIP BOSS

      doua roata

    19. Lea Nagy

      Farà comentarii,absolut geniali. ❤️❤️ Totdeauna.

    20. Alex M

      Dic la ei, nu sunteti normali, jur ! :)))))))

    21. n1ck

      doua roata, no ni ca cat ii de frumoasa;))))

    22. Lajos Gabor

      (H)aur e la bază in clip se uită lumea că e Star al româniei actual!!

    23. costea ulinici

      Moooorrrrrr de ras😂😂😂😂😂😂🐒🇺🇦🤗🤗🤗🤗😚😑😚😤😌😤😏😑😑😏😔😏😔😏😔😔😏😔😌😠😔😌😔😌😔😌😍😉😂😉😏😏😂😏1️⃣2️⃣3️⃣4️⃣5️⃣6️⃣7️⃣8️⃣9️⃣🔟🔟9️⃣8️⃣7️⃣6️⃣5️⃣4️⃣3️⃣2️⃣1️⃣©️⚛️〰️✡️♥️〰️✖️▪️✖️🔘™️🔲🆔➕🆔➕©️🆔✡️〰️✡️〰️〰️✡️🙂🙂🤣😰😨😱😬🤐😳😟😟😳😬🙁😬🙁😢🙁😥🙁😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😓😥😥😪😪😪😪😪😪😪😪😪😥😥😥😥😥😥😥😥😴😴😥😥😴

    24. NICULAE OLTEANU

      Simpatici și buni comedianti

    25. Isabell Todor

      Cel mai bun actor, succes Haurențiu

    26. Monica H.

      “Dă-te jos c-o strici” 😂😂😂

    27. Ciprian Rusu

      😂😂😂 Mortala reclama! Haurentio.....de nota 1000

    28. Tractors & Machines RO

      Fantastic video & amazing work 👉💖👍💥

    29. Florin Lucaciu

      Haurentu ești foarte tare

    30. Gabriel Berce

      Genial!!

    31. Nicu Munteanu

      Nici no spus la nimeni de unde o luat bicicleta .

    32. Costel

      Mai sunteți fenomenali va ador ❤️😍👏👏

    33. Mihaela Banai

      🤣🤣🤣🤣

    34. Grosu Andrei

      ba tare faza , da ce am zis vecine

    35. Andreas Sagt

      Ciripeste bondari 🤣🤣🤣🤣🤣

    36. DAKESIS17

      Mie mi-a plăcut cum ciripesc bondarii.

    37. Partidul Indezirabililor Sociali

      Mircea promotor a ciclismului. Pe bani, dar este un inceput.

    38. JustMe 92

      wow ce s-au scumpit bicicletele in Romania....Tin minte cand eram copil se gaseau biciclete la piata mountain bike si semicursiera cu 600.000 mii lei bani vechi (60 lei bani noi)

    39. Mya Mimi

      super

    40. Mike2018

      Ce reclamă faină! Ca si aia pt coniac... si altele... Bravo voua ! Chiar am sa intru pe site-ul ala ca vreau 2 bicle! 😊

    41. Ioan Daniel Rus

      :)))))))))

    42. Flaviu Sarmasan

      Numa plina cu aer:)))))))))

    43. Corina Codrean

      Cam asa merg si eu cu bicicleta 🙈🤣🤣🤣🤣

    44. Velomania Romania

      Geniali. Mircea - Laurențiu sunteți bestiali. Am ras de numa.. Bravo băieții 🚲

    45. sandubot

      Astia doi sant bravi....ati putea face un film 🤣🤣🤣🤗

    46. Adamica Herec

      Nici frumos nici porc

    47. Adamica Herec

      Video nici frumos nici urât nici nici false

    48. Adamica Herec

      Video nici frumos nici urât nici frumos nici urât

    49. Florin Varga

      Haurentiu , esti inegalabil 👏

    50. ANDRIJA LUKA ILIN

      Ești fantastic

    51. Emanuel Ghiuzan

      Baa moor!! 🤣🤣🤣 -De unde ti-ai luat-o? -De pe Clickforsport.ro -Dic la el.. da ce-am zis vecine..!? 😂😅

    52. hephaestus hymeryos

      cei mai buni

    53. Cristina Pintye

      😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂tulai hareuntiu.....

    54. Meli Trif

      Foarte tare

    55. Diana Trif

      Foarte tare

      1. Meli Trif

        Aşa

    56. Catalin Stancu

      Jur voi faceți reclama un film genial 😂😂😂😂👍👍👍

    57. Darius

      Acel moment cand reclamele facute de Mircea sunt mai bune decat majoritatea sketch-urilor de comedie de pe tv😂😂

    58. Dorin Ionescu

      Nu sunteti normali! Multa sanatate si numai bine la toata lumea!

    59. Bobita Momita

      Mircea, esti tare! Asa si Haurentiu. Legat de numele bicicletei, ar merge PIRANDA. Ii da cateva pedale, se odihnește si toata ziua e fericit

    60. Dana Dorot

      Sunteti foarte tari bravoo baieti

    61. Constantin Stegaru

      Haurentiu și eu vreau....dau și comisionul tau

    62. bogdan78pop

      Cu 600 $ (2500 lei) iti cumperi o Toyota in USA..!!! te mai tine 7-8 ani..!!

    63. Puffu LL

      Ma înclin în fața întregii echipe. Genial! Haurentiu cel mai tare! Felicitări!

    64. EricMultiCartman

      3:00 asa fac si eu cand se da copila cu bicicleta sau cand conduce nevasta. "cum de n-ai murit pana acuma, da-te jos c-o strici" 😂

    65. Atv Adventure Vlog

      Unde este reclama ?!?!?! 🤣🤣 Ca de fiecare data ... Genial!!!

    66. Emil Pontos

      Super!😆😆😆😆😆🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣

    67. Type 3 66'

      Andrei: Da de unde e ?? , Mircea: Băaa , de pe clip4sport.ro și după Haurențiu: Da dic la el , da ce-am zis vecineee ?? 🤣🤣🤣

    68. Andreea Matt

      😂😂😂😂😂

    69. Tino

      Problema este timpul! Corect, trebuie promovat cât mai mult relația noastră cu timpul!

    70. Paulina Ifrim

      Dau de la mine două roți ajutătoare😄😄😄

    71. Pro Rapid

      Ma oameni buni, nu sunteți normali. Excepțional ce faceți voi aici. Haurentiu remarcabil! Chapeaux!

    72. Ioan Mocoi

      Din păcate orice rol va juca toți i l vor pe Haurentiu. A pățit o și Jan Constantin....

    73. Eliza Sephora

      Asa cum apar reclamele la televizor incontinuu la care rar se uita ceva oameni, asa as vrea sa apara asa reclame, facute de tine, cu tine, la care toți ne am uita la ele! Succes în continuare! 😝

    74. Marian Cornea

      Haurentiu e exagerat...fâsss

    75. daciana k

      🤣🤣🤣🤣🤣 Mai Mircea , sunteti absolut perfecti!

    76. El Amo

      bai ce texte are Hauretiu asta , e caterinca rau!

    77. 1inplus

      Stie cineva care este bicicleta din video?

    78. Daniel Lakatos

      Prea tare Da-te jos ca o strici

    79. Valentina Mihaella Oila

      Vaaaaiiii.... Ce tare este ,,Haurentiu"!!!! Va ADOR! ❤️

    80. Sebastian Ciubuca

      phuaaa....rad cu lacrimi....mai ales ca aici in Belgia nu se rade, hahahahahah. Multumesc baieti, actori de Hollywood , nu altceva, hahah, numa cu accent ardelenesc :)

    81. TheDark

      Ceva cupon de reducere?

    82. icsuka d

      hahahaahah ...moooooor... BRAVISSIMO :-)

    83. demy._. tms

      Ce fain! Mi-e dor de Bob 🥺🥺 daca la vara s-ar face tabara si ar veni si Bob, ar fi super sa te aduca si pe tine, Mircea 🥰

    84. David Bucurenciu

      Mircea,spune-i lui Haurentiu ca aia e bicicleta mea,mi-a disparut din scara

    85. Ostasu Classic Music

      ~ Am umblat dupa ea , am dat click.. ~ xDDD

    86. dntzromeo

      Cum de in acest clip nu se aude cum rîde cristi?no zâua bunā fratzilor

    87. Renata Victoria

      Sunteti grozavi!!

    88. Alin Pantelimon

      vai vai sunteti tariiiiiiiiiiiiiiiiiii :X :)))) morr morrr am ras cu lacrimi =))

    89. Lolo Vorniceanu

      Suupeer tareee !!!

    90. Savy

      Eram sigur ca urla Haurentiu cand ai zis de unde e, la final.

    91. MarinaDenisaChiarEA

      02:58 - - - 03:10 🤣🤣🤣 Haurentiu presedinte!

    92. MarinaDenisaChiarEA

      🤣🤣🤣 02:03

    93. Jo Joy

      🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣

    94. Ralf Shumy

      🥰😍🤩

    95. Antonela Stan

      Foarte buni amândoi. Felicitări.

    96. Roby mr.

      Wow haaaaaa

    97. Valentin Fermus

      Foarte adevărat face parte din realitate cu circulația 👍👍👍👍👍

    98. Ondine O

      Doamne nu credeam că acest videoclip va fii chiar așa amuzant.🤣😂

    99. Flori Cozon

      😂😂😂😂😂