DOCUMENTAR RECORDER. Sistemul medical

Recorder

544 K vizionare250

    În ultimul an, România a trecut printr-o criză sanitară fără precedent și fiecare cetățean al acestei țări a simțit că funcționarea sistemului medical îi influențează viața în mod direct. Unii dintre noi am ajuns în spitale, alții am avut rude internate, alții ne-am temut că am putea depinde de un pat liber la ATI. Însă problemele acestui domeniu n-au apărut odată cu pandemia.

    Sistemul medical din România înseamnă mai mult decât niște clădiri de spital, populate cu oameni îmbrăcați în halate albe. În spatele lor se află, de fapt, o mașinărie uriașă și complicată, care înghite peste 9 miliarde de euro pe an și a cărei lege de funcționare a fost modificată de 2.000 de ori.

    Într-un efort de documentare întins pe parcursul unui an întreg, am navigat prin acest labirint de interese, orgolii și reglementări complicate, pentru a înțelege cum funcționează sistemul medical pe care ar trebui să ne bazăm atunci când avem probleme de sănătate.

    Am scormonit în arhive și ne-am întors în timp pentru a arăta de unde i se trag marile probleme, am încercat să descifrăm circuitul banilor și să-l transformăm într-o animație explicativă cât mai ușor de înțeles, am stat de vorbă cu oameni care cunosc sistemul și îl privesc din unghiuri diferite: politicieni, specialiști în politici de sănătate și medici din mai multe generații.

    Acest material nu oferă verdicte sau soluții miraculoase, dar încearcă să ofere o imagine mai clară despre cum funcționează sistemul și despre ce e de făcut mai departe.

    --------------

    O parte din costurile necesare pentru realizarea acestui material au fost susținute printr-un grant acordat de Romanian United Fund.

    --------------

    Recorder este o publicație online construită de o echipă de jurnaliști în jurul acestor principii: jurnalism onest, făcut cu pasiune și pus în serviciul public. Puteți susține proiectul Recorder printr-o donație aici recorder.ro/sustine​​ sau aici patreon.com/recorder

    Mai multe clipuri produse de noi sunt pe:

    site: www.recorder.ro​​

    pagina noastră de Facebook myrecorder/​​

    contul de Instagram recorder.ro

    Ne puteți urmări și pe Telegram: t.me/redactia_recorder

    Publicat pe Acum 11 Zile

    Comentarii

    1. Recorder

      Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Ne poți susține aici: bit.ly/35XjUEU. Sau direct prin opțiunea de membership disponibilă în ROfor: rofor.info/less/hDQ6nYN6XyRU-8IEgbym1gjoin

      1. TheoreticallyDan

        @Remus Stefu Da, dar firmele (capitaliste) trag mult la pret. Daca ai urmarit clipul "WOW: My $27,495 Appendicitis" vezi in detaliu pretul pt apendicita in total 8 ore de stat in spital (desi nu l-a urcat sus pt spitalizare, caci mai costa mii de dolari daca-l ducea sus). Pretul total: 27,495 dolari. Atat costa daca n-ai asigurare. ROforrul avand asigurare, a platit din buzunar 2876 dolari (deci in afara de faptul ca plateste lunar asigurare medicala 421 dolari). 2876 este coplata pt cea mai simpla apendicita fara complicatii si spitalizare minima. In fine, posibil sa fie in alt clip o alta situatie, dar vroiam sa spun ca persoana s-a interesat in detaliu pe ce l-au taxat atatia bani, si niste sute-mii de delari chipurile erau pt servetele ca-i curgea nasul. Nu doctorii umflau banii astia, nici asistentele, ci patronii sau shareholders care detin afacerea, caci asta-i capitalismul: incerci sa faci cat mai multi bani, tu fiind investitorul/patronul, angajatul fiind fraierul-muncitorul (chiar daca-i doctor). E un sistem ..comentabil, care sigur nu se preteaza pentru sistemul medical, unde omul iti da si casa doar sa-l scapi cu viata.. deci nu poti face un troc de valori - bunuri, ca-n celelalte domenii. In fine, daca facem asa si noi, vom avea super spitale, servicii de top, dar, putini oameni care-si permit. (Jumate din americani n-au nici 500$ pusi deoparte pt urgente. O apenticita i-ar fi distrus.. 2876$ coplata pe langa 471$ asigurare). Gandeste-te daca-ti permiti si tu. Politicienii nostri sigur isi permit, si le-ar convenii.. (sa nu stea la rand cu muritorii de rand..)

      2. Anushka

        @Costin Ilie in alte tari listele si timpii de asteptare pentru operatiile de rutina sunt raportate si urmarite la nivelul ministerelor / fac parte din indicii de calitate ale spitalelor si chiar exista consecinte. Dezavantajul e ca listele pot fi kilometrice daca majoritatea folosesc sistemul de stat vs privat pe cand in Romania ai un acces mai rapid in sistemul de stat in lipsa acestor liste de asteptare .

      3. Remus Stefu

        @TheoreticallyDan există și o diferență. Americanii au parte de tehnologii de top, de aceea au preturi mari, de aceea doresc un sistem de stat.

      4. iulia anagnoste

        Vreau să se schimbe sistemul dar în proces penal medicul criminal după 5 ani și jumătate nu a fost măcar chemat la poliție! Am asteptat să citească procurorul niste hârtii! 30 de CERTIFICATE MEDICALE CONSTATATOARE DE DECES oferite de dr. Paul Dan Sârbu. Prof. Dr. Operat pe creier în străinătate. Operat de două ori (cu pareză facială ) operează încă, omoară sau schilodeste vieți. (30 de oameni au murit în spital din cauza lui). Una dintre victime este soțul meu, medic primar chirurg ortoped. Cum să schimb ceva cu mafia asta? Chiar avocatul m-a trădat! Sunt disperată și caut un avocat care să fie serios și să mă susțină la CEDO. ȘTIȚI UNUL?

      5. thenothingbox

        up

    2. Gigi Kent

      În Anglia lucrurile nu stau chiar asa de bine...multe spitale mici suferă enorm din cauza lipsei fondurilor, totul se degradează, medicii ajung sa aleagă ce și câte materiale folosesc. Adică...la fel ca la noi, cu excepția jegului de pe paturi, pereți, toalete, etc.

    3. Republica Socialistă ROMANIA

      Niste labari care apara medici de cacat din Romania

    4. Vlad CCC

      Varanu cum e? Vă plătește bine?

    5. Yung Mil

      avem la putere numai prosti si corupti nu cred ca tara noastra se va putea salva de acest cancer

      1. Vlad CCC

        @Yung Mil te dai la mine? 😂

      2. Yung Mil

        @Vlad CCC mulțumesc mult te pup dulce scumpi 😙

      3. Vlad CCC

        @Yung Mil să nu fi

      4. Yung Mil

        @Vlad CCC da 🥵🥵

      5. Vlad CCC

        Ești dezamăgit scumpi? 😘

    6. Alin Cristian Rusu

      Cum sa ajunga procurorii la o soluție având în vedere că sunt mana in mana ....

    7. Alin Cristian Rusu

      Astăzi posturile scoase la " concurs" ajung undeva pe la 600 milioane ...

    8. John Dean

      La faza cu bancnota de 50 de lei in gura m-i s-a rupt filmul...

    9. Kovacs Robert

      Respect

      1. Vlad CCC

        Nu chiar

    10. aproapegata

      La concursul pentru posturile de operator debutant și cele de registrator medical dar si cel de referent medical specialist, in cadrul Spitalului Universitar Bucuresti din data de 10 iunie 2021 au fost aceleasi intrebari cu cele vazute deja in presa (subiecte ce au fost puse in probe la alte instituții publice gen primarii, deci cu implicare politica). In urma sesizarii acestor aspecte catre managerul resurse umane si catre managenul general al SUUB mi s-a spus din primul minut al discutiei sa ii actionez in instanta daca nu imi convine situatia notelor obtinute. Am un mare semn de intrebare asupra corectitudinii asupra acestui concurs la care am participat, la fel ca si cel pentru postul de referent M III din cadrul ASE Bucuresti unde la fel directorul Resurse Umane mi-a transmis telefonic sa ii dau in judecată daca nu imi convine situatia.

    11. Gavi

      DOCUMENTAR RECORDER. Sistemul de invatamant (Analizat ca in acest videoclip, pe acest canal sunt videoclipuri cu sistemul de invatamant dar nu reflecta toate problemele.)

    12. GrammarNazi238

      Cumva George Buhnici e cel care narează?

    13. Ciprian Jurisca

      Mulțumim pentru materialele de calitate pe care le livrați!

    14. CRISS

      INTR-O TARA DE HOTI BOLSEVICI ,CE SISTEM MEDICAL SA AI?????

    15. A Lot Later

      Are tupeu rafila sa stea umăr la umăr cu PSD și sa vorbească aici

      1. Vlad CCC

        Știi că Recorder sunt de la Antena 3, nu?

    16. Everybody Draw Mohammed Day

      Cel mai bun sistem de sanătate este în Cuba.

    17. Everybody Draw Mohammed Day

      Problema e că români-s proști rău și nu înțeleg cum funcționează capitalismul. În capitalism, sistemul de sănătate e privat. Ai bani, e perfect! N-ai bani, mori! Uitați-vă la documentarul Sicko (2007).

    18. Ionas Dan

      Mai e un pic și îl privatizează!

    19. Fnaf 11

      putini is oameni aia is cei care iubesc oameni , oameni se axeaza pe o singura professie si nu se regasesc doar se acomodeaza asta e problema deasta nu avem medici competenti and so on... sapai coruptia in Romania nu e de 100 de ani asa a fost intodeauna doar Ceausescu a construit un pic tara apoi l-au linistat in ziua de craciun asta e romania am plecat din tara si salut la ce dracu sa m-ai fac aici sa in la durere si frustrare pacat de medici astia se vad ca iubesc meseria astia sunt preoti nostri nu aia care bat din gura si te prostesc.

    20. Razvan Ion

      Nu am putut sa ma uit pana la capat precum multi altii pt. ca ma gandesc cati oameni au de suferit chiar si in acest moment. Am fost internat candva intr-un spital plin de sobolani si gandaci care misunau in salonul unde stateam. Asistentele nu au nici o urma de umanitate iar doctorii se alatura cauzei chiar si astazi . Prin aceste reportaje unii devenim mai constienti de cat de rau e in propria tara iar altii isi fac bagajul pt. ca nu mai suporta cum se intampla totul pe fata iar masurile sunt 0. Aste denota probabil si coloana vertebrala a neamului romanesc si inteligenta care ii lipseste pt . ca multi sunt privati de scoala. Multumim Recorder , candva veti filma "colonia" din Balcani care odata se numea Romania pt. ca tara nu mai e a noastra iar emigrarile sunt in crestere.

      1. Vlad CCC

        Nu e chiar așa, PIBul s-a dublat de când suntem în UE

    21. Nicolae Nedelcu

      Înşelător documentar...

    22. AlinFix O

      Aşa este si pe plantatia de căpşiuni in spania, la rosii in sicilia pe vas de pescuit in nord sau in abatoarele din Germania si Olanda ...exact la fel...plicuri, trafic de influentă, sefu sefu ...Boss de Boss...

    23. C O

      România va deveni teren viran.

      1. Fr Gh

        Vom transforma romania in teren viran si vom continua sa ne batem pla de ea*

    24. L7CI7

      Am 17 ani, dar am simțit clipul asta cu fiori....

      1. Vlad CCC

        Of scumpete, nici chiar așa 😘

    25. Cristian Lee

      DECI IL TAIAM CU MACETA...BUCATI MICI...DE VIU, PE 'DR' BURNEI ASTA...PARE HANDICAPAT DIN NASTERE....SI PREZINTA PERICOL REAL.

    26. Cristina sima

      😢 adevăruri dure! 😓

      1. Vlad CCC

        Nu plânge pusi, eu te iubesc 😘

    27. Adrian Hrusca

      Dl. Ungureanu are dreptate partiala...majoritatea au plecat in primul rand din cauza lipsurilor financiare, si, in egala masura, din celelalte 2 motive.

    28. AVIRA

      pentru ce ai da dislike la asa ceva?

      1. Vlad CCC

        Pentru că sunt de la Antena 3 și nu spun nimic nou

    29. Vel Marian

      Toti care ati vorbit in documentar nu vedeti adevarata problema! Nu avem productie ,au venit toti straini care fac evaziune aici si isi duc bani la ei in tara.Asta este cancerul

    30. Laurenția Costin

      minunat, respect adevăraților medici cărora chiar le pasă și au curaj să devină schimbarea, nu sclavii unui sistem defectuos, care îți frânge inima la fiecare eroare fatală

    31. Luca Matei

      Doamne... Ferește....

    32. Steff@N

      dureros.............................

    33. Ştiri De Actualitate

      informatii foarte interesante

    34. Adam Stefan

      o societate de sclavi care isi merita soarta

    35. RAGNUSS

      Ce trebuie să fac pentru a mi se da fișa de exterminare a tatălui meu care a fost ucis cu sânge rece la spitalul de urgență a municipiului Brad și ținut mort în salon de la ora 23:00 (ora reală la care a murit) până la ora 08:00 (când m-am dus cu mama, deoarece nu am fost anunțați că a murit). Deoarece la autopsie la Deva ne-au spus că a murit de cu totul altceva decât era trecut în fișa de internare, și acum după aproape patru luni nu ne-au venit a-l doilea set de analize, și am cerut să ne fie arătate filmările de la urgență și au spus că au fost șterse. Și am cerut să ne fie arătate și filmările de autopsia lui, deoarece a avut vânătăi pe tot corpul și cucuie la cap,si suntem plimbați dintr-o parte în alta (de la poliție la medicină legală și invers). De la serviciul de criminalistică din Brad ne-au spus prima dată că dosarul este la procuratură, iar ac aproximativ o lună au spus că este la ei, și nici acum nu vor să ne lase să vedem filmarea de la autopsie, și nici rezultatele analizelor nu-l știm, și nu putem avea încredere nici în certificatul constatator,deoarece medicii la urgență nu au dorit să ne spună care este situația lui, și au spus că nu au ce vorbi cu noi, decât cu el în starea în care era (o dată conștient, o dată inconștient), și aștepta ca doctorii să vorbească cu noi să le spunem care este situația, SMURD ul când a venit, nu au vrut să scoată targa și l-au chinuit aproape 30 de minute pe un scaun, deoarece era mai important să-și completeze ei niște documente decât să se grăbească la spital, și după, în jur de oara 17:00 a mai fost ținut fără să fie consultat până în jurul orei 22:00, când credem că a murit cu adevărat. Iar joi dimineață 25 februarie 2021 când am ajuns acolo au vrut să ni-l dea acasă pe proprie răspundere, însă în acea declarație să fie specificat că noi familia suntem vinovați pentru moartea lui. Din acel moment am reușit să filmez puțin, însă au trimis paza pentru a mă da afară, și în acel moment am chemat poliția, și între timp femeia de servici a mai șters din probe. Poate mă puteți ajuta și pe mine cu un sfat.

    36. Flaviu Scharfenberger

      "Asa a vrut Dumnezeu" intr-o tara in care se fac mult biserici decat spitale si scoli ... din puctul meu de vedere vina apartine persoanelor de varsta a 3-ea inclusiv a 2-ua , nu ii bag pe toti in aceeasi oala dar incultura isi spune cuvantul ...

    37. alex

      La finalul zilei, 'trezirea' vine din educatie si responsabilitate financiara. Din pacate la noi... aceste doua lipsesc masiv. De asta poporul trebuie tinut cat mai prost :).

    38. Cucu Expansiv

      De ce este SAU ?! Un sistem ca in Singapore este eficient, competitiv si socialist! Accesul este garantat, confortul este in functie de cat ‘capital’ ai acumulat in timp. Daca sunt sanatos, am grija de sanatate si 30 de ani nu am avut nevoie de ingrijiri se strang X bani in contul meu. Capital care il pot dona unei rude care are complicatii, pentru a nu plati nimic in plus. Sau poate aleg sa donez pentru un copil bolnav. Nu poti sa retragi capitalul, dar poti alege unde e directionat.

    39. Cucu Expansiv

      De ce este SAU ?! Un sistem ca in Singapore este eficient, competitiv si socialist! Accesul este garantat, confortul este in functie de cat ‘capital’ ai acumulat in timp. Daca sunt sanatos, am grija de sanatate si 30 de ani nu am avut nevoie de ingrijiri se strang X bani in contul meu. Capital care il pot dona unei rude care are complicatii, pentru a nu plati nimic in plus. Sau poate aleg sa donez pentru un copil bolnav. Nu poti sa retragi capitalul, dar poti alege unde e directionat.

    40. Cucu Expansiv

      Militarii nu sunt scutiti de contributii. Teoretic, da! Practic platesc obligatoriu din solidaritate.

    41. Maria Elena G.

      😭

    42. Scepticul

      Faceti un documentar despre poliția română.

    43. and3 and3

      20:21 explică perfect prezența lui Rafila și altor medici în politică

    44. Alexandru Stoica

      Îți vine a plânge când intri pe canalul asta ,atâta adevăr și atâta prostie ,nepăsare din partea oamenilor care ne conduc …

    45. Moco14HH

      România e doar geografie, cum bine zicea Cioran. Populația intracarpatică ar fi avut o mică șansă, asta dacă nu ar fi existat tragicul eveniment numit "marea unire", implicit impunerea administrației românești. Am lipsit 1000 de ani din istorie fiindcă am fost nimic și n-am însemnat nimic, și nici n-o să însemnăm vreodată, pentru că pur și simplu nu putem. Până și personalitățile istorice ale poporului român ar fi fost nimic dacă n-ar fi părăsit cocina asta orientală. Vreți o viață decentă, mergeți în Vest!

    46. minciNashu

      Mergeți la facultățile de medicină, vedeți acolo cum îi învață cu șpagă de mici.

    47. georgiana geo

      Oameni buni, NU MAI DATI BANI LA SPITAL!!!! Sunt medic la inceput de drum. Salariile sunt decente, nu mai perpetuati spaga!!! Nu va tratează nimeni mai bine dacă dați bani. Cine este needucat și nepregatit, tot prost o sa va trateze chiar dacă dați bani. Respectați oamenii care va stau la dispoziție și la rândul lor va respecta și va îngrijesc. Inca se oferă pentru o intervenție chirurgicala mii de euro, cu toate ca pacientul este asigurat și plătește poate la stat sute de lei lunar. Este strigător la cer! NU MAI DATI BANI! VREAU SA RAMAN IN TARA SI SA NU-MI FIE RUSINE CA SUNT MEDIC!

    48. MrMyrcus

      Poate ca gresesc insa din limitatele mele cunostinte in ale istoriei nu pot spune ca imi amintesc vreun moment de dupa Cuza in care Romania s-a reformat prin sine insasi, fara prezenta unor evenimente originate neautohton ce au ajuns cumva in spatiul nostru si astfel au adus dupa sine schimbarile, bune sau rele. De fapt, una din perioadele bune ale Romaniei in timpul regelui Carol I a fost "fortata a veni" ca urmare a incoronarii unui print strain cu origini stramosesti prusace, el insusi fiind nascut pe teritoriul Germaniei de acum...Personal nu cred a vedea vreodata o revolutie care sa schimbe complet traiectoria mersurilor in Romania pana la probabil urmatoarea conflagratie mondiala...si acest lucru este pacat pentru ca Romania a fost mereu a romanilor, suntem doar prea prosti sau lasi (dupa caz cum este si la mine) pentru a ne-o revendica!

    49. ImTheLaw

      Stau si ma uit la Securisti astia de la Recorder .. care ii pupa dosul Uitucului de fiu de Securist Rafila :) si deja cred ca sunt doar niste puiuti de securici care prostesc o droaie de slab pregatiti in orice .. dar brezi la DONAT ... ca cica a zis cineva ca este independent ... :))

    50. Paraschiva Neamtu

      Orice sistem face din om un sclav. Libertatea si viata vesnica este doar in Isus Hristos Domnul Dumnezeul si Mantuitorul nostru! Amin.

    51. Paraschiva Neamtu

      Sistemul de sănătate din întreaga lume a fost primul ingenunchiat de anti-Hrist. Supuși jurământului lui Hypocrat, Esculap, Apolo..acestor demoni, toți medicii și asistenții medicali se fac părtași genocidului uman dictat pas cu pas de sluga satanistă OMS. Acestă minciună internațională prin care este pregătită împărăția și îmcoronarea lui spurcatului anti-Hrist care va dura 3ani jumătate,

    52. Lucian Hornea

      Ce mi-e teama, in privinta privatizarii sistemului de sanatate, este ca cei fara venituri, sau cu venituri mici, nu vor avea parte de servicii medicale si vor ajunge sa moara. Eu nu inteleg cum de se gasesc mereu resurse financiare pentru pensii speciale si alte mizerii de genul insa pentru sanatate, nu se poate.

    53. Sebastian Deak

      Numai Rafila (PSD) mai lipsea din cadru:))))))))

    54. Sebastian Deak

      PSD=PNL=AUR=UDMR=GUNOIAE/CORUPTIE/INCOMPETENTA

    55. Florin1 Marin

      Cel mai tare video recorder. As vrea sa mai vad asemenea video, sunteți ce mai tari bravo vouă.

    56. Mary4K

      ma bucur ca am plecat

    57. Laurenția Costin

      Burnei = Menghele E clar 😖😖😖

    58. Laurenția Costin

      😭😭😭 îmi dau lacrimile. Aveți grijă de voi...

    59. Laurenția Costin

      Multumim Recorder 🙏❤

    60. Cristina M

      Va rog mult sa puneti subtitrari in engleza pentru documentarele voastre! Sunt geniale si e pacat ca nu pot fi disponibile si pt publicul international. Cred ca ar fi multe persoane (de exemplu, studenti la traducere) ar fi dispuse sa va ofere serviciul acesta pentru un pret rezonabil sau chiar pro bono.

    61. Ioja Andrei

      Din nou, multumesc Recorder!

    62. Elena Gradinaru

      Cuvintele sunt de prisos ❤️

    63. renu mihai

      sa il corectez pe ala care spune,din pacate guvernarile au tot peticit cea ce trebuie schimbat din 89" pina in prezent, toti nu au facut nici macar minim-ul de schimbare, ca totul sa functioneze mai bine decat in anul precedent, an de an in toate institutiile sunt schimbar in-spre rau, nimic spre bine

    64. Sebastian FP

      Vrem un documentar despre Politia Romana !

    65. Marian

      Nu trebuie sa plateasca cetateanul nici-un leu in plus, si nici sa doneze! Guvernul are bani suficienti din taxe. In Danemarca platim taxe si nu ne intereseaza de nimic, iar infrastructura din spitale, educatie etc. este excelenta. Daca aici se poate, taxele fiind aceleasi, trebuie sa se poata si in Romania. Dar desigur ar trebui sa nu mai fie fursti banii din bugetul statului. Spor la donat bani pentru scoli, autostrazi sau spitale 😂. Sunt mandru de voi! 🇹🇩

    66. Ovidiu Catalina

      Daca d nilor doctori ati luat un leu..... Vorba aia furi un ou miine un bou.... = CRIMINALI..... nu platiti voi..... Stati linistiti.... faceti Japaca..... Nepotii vostrii vor plati....

    67. alinamariab68

      Ar fi genial daca s ar putea face un documentar despre educatie...😔 Din pacate, scoala nu este o institutie de la care iesi un om bine educat...este doar o metoda de a invata copilul sa memoreze niste opere, formule...care oricum se uita! Ar trebui introdusa mai multa psihologie....ca oamenii sa inceapa sa fie mai deschisi la minte! Multumim pentru acest documentar!

    68. luci popescu

      Sistemul medical este la pamant. De 30 de ani PSD si PNL si-a pus marionetele la conducerea spitalelor si au inceput sa fure prin aceste marionete(LICITATII,POSTURI,CONTRACTE).Din pacate institutile care trebuiau sa ia masuri erau conduse de colegii lor de partid....Vizavi de medici,in acest moment au 30 000/luna salariu si iau spaga in continuare,deci nu sa schimbat nimic....

    69. horobila

      Cinste d-lui doctor, șef la Secția ATI nou născuți, un om care printre putinii respectă cu adevărat jurământul lui Hipocrate!!! Multă sănătate domnule doctor!!!

    70. Matrix #Matrix#

      Sistemul pe care voi îl doriți a fi implementat in România ,va trata doar pe cei mari...inaplicabil la noi.Locuri de munca 0,venituri ioc,majoritatea Oamenilor nu se pot cãca de foame,la asta vā gândiți?Pare frumos ce spuneti...sãracii mor cu zile..

    71. Andrei Doibani

      Felicitări pentru acest material și pentru inițiativă. Avem nevoie de acces la informații care să fie expuse transparent și onest. Astfel poate ne trezim mai mulți...

    72. Andrei Arama

      Când purtați masc și faceți coadă la făcut vaccinul tot la ăștia vă îngrămădiți și de sfaturile lor ascultați

      1. Blue Lavender

        Corect. Nu mai poate Rafila de situatia spitalelor... El e platit gras de OMS ca sa ne bage pe gat vaccinurile.

    73. Achirei Adrian Marius

      Nota 10 plus pentru acest documentar

    74. Bubble .

      Dumnezeu sa ne ierte pe toti.

    75. noreal namelol

      nu mai faceti d-astea, n-o sa se schimbe nimic. aproape 500k romani au vazut asta din 20 de milioane. acesti oameni care au vazut videoclipul or sa zica ceva de genul "Nu se poate asa ceva! Trebuie schimbare", dar imediat dupa vor uita total si se vor intoarce la nepasare.

      1. Vlad CCC

        Ești prea sentimental

    76. bobo4myfriends

      nici un sistem nu functioneaza.... sanatate NU, educatie NU, justitie NU, finante NU ... nimic....

    77. Ic3Break4r

      M-am uitat la intreg videoclipul de o ora si ceva, si as vrea sa va multumesc pentru ca reusiti cu desavarsire sa imi deschideti orizontul, si , ma faceti sa inteleg mai bine si mai atent unele lucruri, in viata asta iar pentru asta va multumesc :)

    78. Chris Balazs

      Buna there tho, Hen

    79. Gheorghita Marita

      Acum iti este teama sa te mai duci la medic. Te trimit la privat unde iti ia si pielea dupa tine.

    80. Music 4 Everyone

      Voiculescu Demisia!

    81. Radio Active Emissions

      "EROII NOȘTRI" ⭕ ȘPĂGARII CARE NE OMOARĂ CU ZILE JANDARMI, POLIȚIȘTI, MEDICI POLITICIENII SECURIȘTI.

    82. Emilio Razvan

      Burnei este un criminal sadic care nu ar mai merita să fie liber

    83. Emilio Razvan

      Așa a făcut și ,,marele doctor Alexandru Rafila". De ce nu ajung toți medicii români în parlament?

    84. Jad Life (Jadlife)

      wow wow si iar wow respect si felicitari pentru documentar

    85. raissa raissa

      departe de mine gandul de a va discredita munca...dar treaba este in zadar...

    86. raissa raissa

      donam ,donam...dar pentru ce folos...si asa sunteti prea mici pentru asa ''enormitati''....totul e stricat in tara asta...nu numai sistemul de sanatate...voi va faceti ''record'-urile...ei isi umfla sacii cu bani...de genul ''cainii latra,ursul merge''

    87. Taviwrites Gfh

      Partea trista este ca aici in vest ai tot ce vrei dar esti departe de familie, jumatate din familiile din Romania au fost distruse de asa zisii conducatori dupa 89, copii care cresc fara parinti, divorturi, etc... Totul este f trist.

    88. D R

      Cunoaște sistemul medical din România dar nu face nimic pentru el

    89. Summus Saer

      Bineinteles, sunt multe lucruri care nu ne convin in Romania, dar in cazul sistemului de sanatate, in acest moment, solutia nu este atat de complicata. Problema cea mai mare(pe langa, intradevar, fondurile destul de mici alocate) este la CUM sunt acele fonduri distribuite. Nu mi se pare normal ca un medic in Romania sa aiba un salariu de 5-6 ori mai mare decat salariul mediu sau de 14-15 ori salariul minim. Da, in acest moment, salariile medicilor(nu vorbesc despre chirurgi) ating cu usurinta 20.000 lei lunar net(in mana). Acest raport disproportional sugruma sistemul medical, este complet deplasat ca intr-o tara ca Romania, sa avem o categorie de regi intretinuta de catre stat. Nicaieri in Europa(sau in lume) nu vorbim de un astfel de raport. Daca am redistribui din salariile nesimtite ale medicilor din acest moment catre spitale, catre modernizare, s-ar putea schimba ceva. O spun din perspectiva unui om care are medici in familie, care cunoaste o multime de medici si care totusi recunoaste faptul ca aceste salarii sunt absurd de mari pentru Romania. La facultatea de medicina, la spitalele din Bucuresti, avem o parada de bolizi de lux(Porsche Cayenne, Mercedes GLE, BMW X6 etc). In acest moment luxul medicilor(nu vorbim de hoti, vorbim de medici obisnuiti) este orbitor. Din aproape 65.000 de medici, daca le-am micsora salariile cu doar 700 de euro(in medie) pe luna, ceea ce le-ar aduce salariile tot la un nivel foarte inalt, mult peste nivelul la care ar trebui sa fie raportat la economia noastra, am avea un plus de ~550.000.000 euro in fiecare an. Peste un MILIARD la fiecare doi ani, doar din acest lucru. Am putea, in sfarsit, sa modernizam spitalele si sa nu mai avem conditii jenante la care se prezinta medici cu sute de mii de euro in conturi. Am putea schimba ceva, fara sa mai vorbim despre politic si sa dam vina pe politicieni(care sunt evident sub orice critica). Cine nu ma crede, legat de ce am spus, este foarte usor de verificat: declaratiile de avere ale multor medici sunt disponibile online, cautati un spital pe google urmat de "declaratii de avere" si veti vedea veniturile de sute de milioane de lei vechi pe luna, sute de mii sau milioane de euro in conturi si alte lucruri "interesante" care arata situatia jenanta din acest moment: spitalele sunt jalnice, dar medicii primesc indemnizatii regesti in fiecare luna.

    90. croitoru Bogdan

      Interesant reportaj. Donat

    91. Zsolt Benko

      Wow. Respect recorder

    92. Mihaela Dragan

      Cu cel mai mare respect va urmăresc.Aceasta este trista realitate ,clară si dureroasa pentru muritorii de rând .

    93. iulix max

      Realitatea e ca mai bine sa accepti ca si moartea face parte din viata iar medicina in romania e departe de noi muritori 😞

    94. CG

      9:44 Ahahahahahahahahh

    95. gigi axe

      bun reportajul,felicitari

    96. stefania matyas

      Felicitari pentru acest reportaj! Primul pas pe care l-am facut: am donat prin SMS la 8844 si voi dona in fiecare luna. Al doilea pas: i-am scris primarului ca eu ca simplu cetatean nu doresc sa se tina zilele orasului, iar acei bani sa fie directionati nevoilor mai urgente si importante. Bineinteles ca nu a fost de acord. Urmatorul pas? Imi voi face un tricou cu un slogan, probabil si o pancarta, cu care ma voi plimba printre oameni la concert. Poate sunt puerila, naiva sau prostuta. Poate sunt prea visatoare....dar nu ma las. Eu ca simplu cetatean am dormit destul fara sa fac nimic, doar sa ma plang. De 1 an de zile m-am schimbat si am inceput sa ma implic in societate. "Daca vrei sa vezi zile mai bune, fii tu schimbarea ce vrei so vezi in lume".

    97. Methadon Azazeal

      Partea trista si problematica este ca taxa pe sanatate dintr-un salariu brut este echivalentul unei asigurari de sanatate private minime in Europa de 85-100 € unde salariul net chiar este mai mare si nu simti aceasta asigurare privata minima pe cand in Romania nu va dori guvernul sa reduca impozitul din salarii pe sanatate ca Romanul sa isi faca asigurare privata . Sunt multe probleme care pleaca de la salarii si privilegi ale anumitor salariati atata din randul privat cat si din randul celor ce au venituri de la stat. In strainanate pana si omul de rand isi poate face o asigurare premium la un pret rezonabil , deoarece asiguratorii privati arunca ofertele premium cu obligatia ta de a putea plati in 2 sau 3 rate acea asigurare premium si nu lunar + asiguratori iti dau inapoi anul urmator pana in 40% din bani daca nu ai avut interventii complexe sau multe medicaluri, se poate si la noi dar nu se vrea nu ca nu se poate. Bravo pentru material.

    98. Livian Marin

      Am plâns! Și am realizat că nu am făcut și nu fac destul! Cred că este momentul ca noi, societatea civilă, să realizăm că nu facem destul! Nu ne informăm, nu îi împingem de la spate! Nu insistăm! Este vina noastră, a tuturor! Doar când vom realiza majoritatea lucrul ăsta, vom reuși să începem schimbarea! 🙏🙏🙏

    99. Florin Apostoiu

      Admirabil - am avut surpriza (chiar o surpriza) sa vad in acest documentar cativa oameni admirabili.! Din pacate astfel de oameni sunt extrem de putini in toate domeniile si pe toate strazile din toate tarile - extrem de putini.! Mediocritatea se hraneste din ea insasi si se autopromoveaza, iar oamenii - dupa cateva decenii de o astfel de educatie - ajung sa aprecieze cu precadere mediocrul, sau devin incapabili sa perceapa si sa aprecieze non-mediocrul. Iar aici vorbesc din 20 de ani de studiu profund si de experienta personala, iar dupa 20 de ani am ajuns sa renunt la activitatea si la profesia mea fix din acest motiv - pentru ca in final am inteles si acceptat ca aprecierea oamenilor este in general pur declarativa pana in punctul in care nu se apreciaza nici macar reciproc in cadrul relatiilor familiale, pentru ca fiecare este capabil sa ofere, sa perceapa si sa aprecieze EXACT ATATA CAT ESTE EL. Banii au fost intotdeauna pe locul 2 in activitatea mea, dar dupa aceste constatari nu mai pot sa-mi fac treaba nici macar pentru bani, si pur si simplu am renuntat.

    100. Ciprian Antonescu

      Condamnari cu suspendare ... in continuare se face justitie si nu prea !